China Essentials | Tot ce trebuie să știi pentru o călătorie pe cont propriu

China Essentials

Tot ce trebuie să știi pentru o călătorie pe cont propriu

china-logo

 

China nu e complicată, dar e diferită, iar pregătirea face diferența între stres și relaxare.

Descoperă mai jos tot ce trebuie să știi pentru a-ți organiza călătoria mult visată, plus un așa-numit Survival Kit cu toate informațiile esențiale, ca să fii pregătit pentru prima ta vizită în China.

passport-stamps-china

Viză și condiții de călătorie

Până la finalul anului 2026, cetățenii români nu mai au obligația de a obține o viză de călătorie pe teritoriul Chinei, dacă perioada călătoriei este de maximum 30 de zile. Trebuie insă să vă asigurați că pașaportul este valabil cel puțin încă 6 luni de la intrarea în China.

Tip: Am călătorit în China în anul 2025 și la vremea aceea viza era exceptată doar până la final de an, deci, șansele ca termenul să se extindă din nou sunt foarte mari 😊

Singura formalitate necesară pentru a putea intra pe teritoriul Chinei este completarea unui Arrival Card – acesta se poate completa online înainte de sosire, sau în aeroport la ghișeul de imigrări sau chiar înainte de aterizare, unele companii aeriene oferind cardul pentru completare.

Întotdeauna verificați condițiile de călătorie complete pe site-ul MAE.

conectivity

Conectivitatea la Internet

În China aplicațiile precum Facebook, Instgaram, Google etc. nu pot fi accesate decât dacă utilizezi un VPN.

Cea mai simplă modalitate de a avea acces la toate aplicațiile uzuale este utilizarea unui eSIM – acesta are un VPN integrat, așa că scapi de grija instalării unuia. 

Alegerea mea pentru eSIM a fost NOMAD, a funcționat perfect. Iar dacă vei călători în mai multe țări din regiune, cum a fost și cazul meu, există pachete care să cuprindă beneficii pentru toate țările și astfel scapi de grija și stresul de a cumpăra o altă cartela și a te asigura că ai conectivitate.

Tip: Ai aici un link prin care beneficiezi de o reducere de 5 USD la prima achiziție din aplicația NOMAD. 🤭

Aplicații esențiale

Există o serie de aplicații chinezești esențiale pentru viața de zi cu zi, alternative ale aplicațiilor pe care deja le utilizăm.

    • Plăți: WeChat | Alipay

De departe cea mai complexă și importantă aplicație, în opinia mea, este WeChat, varianta chinezească pentru Whatsapp, dar integrată și cu funcții de plată sau chiar de achiziționare a biletelor de tren sau pentru obiective turistice.

La momentul în care am creat contul de WeChat în 2025, pentru a mă înregistra a fost nevoie de o poză a pașaportului, care a fost ulterior verificată și aprobată, iar contul a devenit activ.

Pentru a putea folosi funcția de plăți, tot ce trebuie să faci este să adaugi un card de-ale tale în aplicație (eu am adăugat cardul Revolut).

Indiferent dacă utilizezi WeChat sau Alipay, plățile în sine se realizează fie prin scanarea cu ajutorul aplicației a codului QR al comerciantului, fie prin scanarea de către comerciant a codului tău din aplicație.

    • Transport local: DiDi

DiDi este varianta chinezească pentru Uber sau Bolt. Tarifele sunt foarte mici, călătoriile se realizează în condiții excelente, iar plata se realizează tot prin WeChat, la finalul cursei tranzacția va apărea în istoricul plăților în WeChat.

    • Hărți: Amap

În China, Google Maps nu este folositor, așa că cea mai bună și mai sigură variantă este Amap. Este o aplicație extrem de bine dezvoltată, oferă toate detaliile necesare, și se pot seta pin-uri.

    • Traducere: Baidu | Google Translate
    • Bilete de tren sau avion: Trip.com | Railway12306

Survival Kit

Elementele cheie pentru o călătorie fără griji​

🛂 Pașaport și Viză

Pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin încă 6 luni de la intrarea în China.

Cetățenii români nu mai au obligația de a obține o viză de călătorie pe teritoriul Chinei.

Este necesar un Arrival Card – acesta se poate completa online înainte de sosire, sau în aeroport la ghișeul de imigrări sau chiar înainte de aterizare.

Pașaportul este necesar și pentru a putea vizita obiective turistice, așa că asigură-te că îl ai la îndemână.

✈️ Zbor

Începănd cu luna septembrie a anului 2026, au fost introduse zboruri directe Bucuresti Otopeni – Beijing Capital (PEK) operate de compania Air China.

Există însă și alte variante de zboruri din diferite orașe europene și cu diverse escale către China, operate de mai multe companii aeriene.

Pentru a găsi cele mai potrivite variante de zbor, utilizez Kiwi.com.

🌐 Internet

Cea mai bună variantă pentru date mobile este utilizarea unui eSIM – recomandare NOMAD.

📲 Aplicații

    • Plăți: WeChat | Alipay
    • Transport local: DiDi
    • Hărți: Amap
    • Traducere: Baidu | Google Translate
    • Bilete de tren sau avion: Trip.com | Railway12306

🏨 Cazare

În ceea ce privește cazările, rezervările se pot face prin intermediul Booking.com, Trip.com sau Agoda – alegerea mea fiind Booking.com.

🚇 Transport

Pentru transportul în orașe, în afară de opțiunea de ride-sharing (DiDi), metroul este o altă modalitate de a călători, rețeaua de metrou fiind extrem de bine dezvoltată în orice oraș. Totul este foarte bine organizat, există peste tot indicatoare și hărți, atât în chineză, cât și în engleză.

Dacă vorbim despre călătoritul între diferite orașe, trenul este o alegere excelentă. Trenurile sunt de mare viteză (circulă cu aproximativ 300km/h), iar punctualitatea și curățenia sunt duse la un alt nivel.

💴 Bani și plăți

Moneda Chinei este yuanul chinezesc (¥ / RMB).

În majoritatea cazurilor plățile se efectuează prin aplicațiile menționate anterior, dar întotdeauna este bine să ai și bani cash pentru piețe, târguri sau orice alte cumpărături stradale.

Airplane Mode On & Enjoy Travelling!